Postări populare

duminică, 19 octombrie 2014

Rugaciunea parintelui Arsenie Boca

Parintele Arsenie se roaga- se retrimite
 

Dumnezeu sa fie cu noi toti!
 
Rugaciune 
 "Iarta-ma, Doamne:

 -pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!

 -pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!  

-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!

-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!

 -pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!

 -pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!

 -pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!

 -pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!

 -pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!

 -pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din  teama, nu am indraznit sa pasesc!  

-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am  exprimat-o!

 -pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne, si a Imparatiei Tale Divine!

 Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

 Iti multumesc, Doamne: 
 
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
 
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!

 -pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!

 -pentru tot ce prin harul Tau am inteles!

 -pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!

 -pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!

 -pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!

 -pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!

- pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!  

-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!

 -pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!

 -pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!  

-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale divine!

 Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile si  va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin! "
 
PREOT ILARION ARGATU  (1913 - 1999) Această rugăciune este atât de puternica! Trimite-o la 12 persoane. O binecuvântare vine la tine sub forma unui nou loc de muncă, o casă, căsătorie sau financiar. Nu desconsidera si nu pune întrebări.  Acesta este un test.  Dumnezeu este pe primul loc in viata ta? Dacă da, opreste-te putin din ceea ce faci si trimite-l la 12 persoane acum.
 
 
 
 

joi, 16 octombrie 2014

Legea lui Dumnezeu este Legea Binelui

UN INTERVIU LUAT AUTORULUI "INTELIGENTEI MATERIEI", Dumitru Constantin
Ducan - fost sef la neurologie la Spitalul Militar .

D.C. Dulcan:" În spatele tuturor lucrurilor e Dumnezeu".

E medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiin­ţe medicale, bun cunoscător
al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul con­ştiinţei.O
minte strălucită, cu o curiozitate şti­in­ţifică ieşită din comun, care nu
încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenţei. Nu doar
distinc­ţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea, cişi curajul
de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii, demonstrând, într-o carte
publicată prima oară în 1981, că există o "minte uni­versală", care
ordonează şi co­or­donează toate lucrurile din jur. "In­teligenţa materiei",
cartea ca­re a bulversat lumea ştiinţifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul
ace­lor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul
Nobel. Ascensiunea ei a fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat
de ideile prea îndrăz­neţe pe care le susţinea. A fost re­tra­să de la
Premiul Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în
1992. După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe din
intuiţiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de ştiinţa
actuală. Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat la
timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi
repre­zentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al
celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof, Ervin
Laszlo şi Peter Russell.

Dimineaţă de vară.....

- Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga dvs.
viaţă aţi dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteţi astăzi?
Aţi simţit fascinaţia pentru cunoaştere de mic?
- De foarte mic. Îmi amintesc o dimineaţă de vară din satul meu argeşean,
Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă şi
m-am trezit cu faţa spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de
frumoasă şi, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi
spună, uite, exist! Existam, dar nu ştiam ce sens are viaţa. Eram prea mic
ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Ştiu că pare de
necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de
instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.

- Aţi studiat medicina. De ce, dintre toate disci­pli­nele, aţi ales tocmai
neurologia?
- Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi
poate oferi ceea ce eu nu pu­team afla doar din cărţi. Iar neurologia mă
ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deţine
misterul
întregii noastre existenţe. Înţele­gând creierul, înţelegem în bună parte
funcţionalitatea organismului viu. După absolvirea Medicinei, am ur­mat însă
şi cursuri serale de iniţiere muzicală, de isto­ria culturii şi
civilizaţiei. Am citit
fizică, matematică, is­toria religiilor şi filosofie. Şcoala îmi impunea
con­cepţia ei materialistă, religiile îmi spuneau că
există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate că­ută­rile mele:
să aflu cine are dreptate şi să răspund în­trebării din copilărie: cine sunt
eu? După ce am ter­mi­nat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce
pos­tu­lează ştiinţa, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face la un
moment dat saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului
1976, am avut revelaţia răs­punsului. Dacă nu introducem în această ecuaţie
o ra­ţiune de dincolo de
noi, pietrele niciodată n-or să ajun­gă Adam şi Eva.

-Există o inteligenţă a materiei, Premiul de Excelenţă "Excelsior" oferit
de cotidianul Argeşul 2009- O revelaţie care a dus, patru ani mai târziu, la
apariţia "Inteligenţei materiei". Cartea a făcut vâlvă la vre­mea ei prin
teoriile pe care le propunea. I-aţi pu­­tea rezuma conţinutul pentru
cititorii revistei noas­­tre?

- Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris în cartea asta, aş spune
aşa: există o inteligenţă a mate­riei. Orice manifestare din univers,
începând de la macrocosmos şi pâ­nă la micro­cos­mos, are ca substrat o
inteligenţă. De pildă, doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen vor da
întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până şi particulele, cuan­tele,
au un rudiment de inte­ligenţă al lor. Exact asta încerc să arăt în cele
peste 300 de pagini ale cărţii, sur­volând toate
sursele de informaţie accesibile, de la ştiinţă la religie, de la
experimentul de laborator la experienţa personală ca medic ne­urolog. Cu
alte cu­vin­te, de­mons­trez că în spatele tuturor lucrurilor se află
Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit ma­teria multor discipline
universi­tare. As­tăzi, bazându-mă pe o cunoaştere ştiinţifică, pot afirma
cu certitu­dine că lucrurile nu au pornit din­tr-o întâmplare şi viaţa nu e
acci­den­tală pe pământ, aşa cum spun manualele de
bio­lo­gie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am
ajuns la concluzia că şi creierul respectă un cod etic, un cod moral,
similar cu al marilor religii. Cum ştim asta? Iată un experiment. La
începutul anilor 2000, la Uni­versitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe
călu­gări tibetani. S-a constatat că la emoţiile pozi­tive - empatie,
respect, admiraţie etc - se activa o arie din lo­bul frontal stâng, în timp
ce trăirea sentimentelor ne­gative activa o arie din lobul frontal drept. În
con­se­cinţă, creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o
masă de carne şi nu are cum să facă selec­ţia între bine şi rău doar prin
sine. E clar că există o con­ştiinţă care face această triere, iar ea se
supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui
Dum­nezeu este legea Bine­lui. Dar poate argumentul acesta nu e su­ficient
ca să în­ţelegeţi de ce uni­ver­sul e construit pe tiparul Bine­lui. Vă dau
alt exem­plu, la
nivel de chimie: gân­durile nega­tive la nivel de chimie a sângelui
deter­mi­nă în corp un viraj spre aci­di­tate (care înseamnă îm­bă­trânire,
boală, degene­res­cenţă). Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph
alcalin, care se traduce prin longevitate şi vita­litate. Până şi ADN-ul
nostru face diferenţa în­tre bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un
individ, a fost dusă la distanţă şi monito­rizată prin mij­loace de
laborator. Asupra in­di­vidului s-au exercitat diverse influenţe, negative
sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele
pozitive se decontracta. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise pre­misele
sănătăţii şi bolii. Devenim ceea ce gândim.

- Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?
- Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte
dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa. Suferinţa este
rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să
fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării
noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o
demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce
gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi. Chiar şi la nivelul
creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire
constructivă, optimistă  şi este inhibată de agresivitate, furie şi
depresie. Orice emoţie negativă blochează celulele sis­temului imunitar
pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un
necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Ştim din
descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest
câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent
la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la
noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din
jur şi întreg universului. Am avut ocazia să verific şi în practică
lucrurile astea. Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi
aju­tau organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi,
pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile
gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse
financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre
boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala
înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta contra ei.

- Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Cre­deţi şi dvs. că am putea
fi mai sănătoşi doar prin puterea gândului?
- Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri,
bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia acerbă,
egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul
ge­ne­rat de o societate
ultratehnologizată. Stresul înseam­nă moartea celulei. Încă de la anul
1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă
cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică. Când ne e frică, nu
se mai secretă
chimia necesară şi celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze,
boli degenerative, Parkinson şi demenţă. Ce să mai vorbim despre faptul că
epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii şi
suicid. Şti­aţi că depresia este unul din factorii care favorizează apariţia
bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă
la întrebare, ar trebui să înţelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât
gân­dind şi făcând binele, pentru a fi în armonie cu uni­versul. Iisus avea
dreptate când îndemna pe fiecare să-şi iubească aproapele ca pe sine
însuşi.

"Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare"
- Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit şi
mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?
- Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un
intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre
toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora
etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând
toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi explicate în termenii
ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct
de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere
ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi
simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru
ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui com­puter. Despre
puterea credinţei, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice "eu te-am
vindecat", dar a ales să spună "credinţa ta te-a vindecat". Când crezi, îţi
mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu
e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea
deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu.
Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o
poţi face oriunde.

- Mai sunt oare canoanele şi dogmele Bisericii în acord cu spiritul
vremurilor noastre?
- Din păcate, istoria ne dovedeşte că şi ştiinţa a gre­şit, negându-l pe
Dumnezeu, şi Biserica a greşit, ar­­zân­du-l pe  Giordano Bruno pe rug sau
condam­nându-l pe Galilei. 200 de ani i-au trebuit Bisericii să accepte că
pământul se
învârte în jurul soarelui şi nu in­vers. În viitor, ştiinţa şi religia
trebuie să-şi dea mâna, să se întâlnească la jumătate de drum, pentru a
ajunge la o singură teorie care explică lumea. Orice excludere a unei părţi
sau aducere la exagerare a alteia duce la rigiditate sau fanatism.
Fundamentaliştii susţin că la Dumnezeu nu se ajunge decât pe o singură cale.
Şi
totuşi, Dumnezeu însuşi ne spune prin o mie de surse că drumurile spre el
sunt nenumărate. Vârful mun­telui e unul
singur, indiferent pe ce versant îl urci. Până la urmă, religiile vor
ajunge la o concordie uni­versală. Nu este admisibil să spun că, dacă eu
sunt ortodox, iar tu catolic, eu sunt agreat de Dumnezeu, şi tu nu.

- Criza lumii de azi nu e şi o criză a spiritului?"Omenirea se îndreaptă
spre o nouă conştiinţă"
- Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că
oamenii nu ştiu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o nouă
con­ştiinţă, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de coti­tură. În
următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lu­me a
spiritualităţii.Această aliniere a pla­netelor care s-a produs acum nu e
doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este o realitate
astro­no­mică. N-o să ne creas­că cinci mâini, cu siguranţă! Schimbările vor
fi la nivel de con­ştiinţă. In­trăm într-o zonă de energie cu o frec­venţă
mult mai înal­tă decât cea în care eram. Asta va produce mutaţii
fundamentale în creier şi la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot
de copii născuţi între 1982-1983 şi s-a constatat că nivelul lor de
inteligenţă e mult peste nivelul stabilit anterior pentru
genii. Se crede şi că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă, în plan
ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea vii­toare va fi a
spiritua­lităţii şi a ce­lor supra­dotaţi. A­proa­pe îmi pa­re rău ca nu am
vârsta s-o mai tră­iesc.

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză"
- V-aţi dedicat întreaga viaţă eforturilor de a cu­noaşte. A meritat? Se
spune că atunci când înţelegi totul, viaţa devine mai tristă.
- Din contră, cunoaşterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul
despre tine. E exact cum spune Iisus, "şi veţi cunoaşte adevărul, iar
adevărul vă va face liberi". Să înţelegi lumea îţi aduce o eliberare enormă
de erori de
gândire şi prejudecăţi. Îţi dă bucu­ria de a descoperi singur resorturi şi
corespondenţe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră
sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om şi să ajung să ştiu ceea
ce ştiu. E extraordinar să poţi afla cine eşti, de unde vii şi încotro te
duci.

- Şi cine suntem noi, oamenii? Poate ştiinţa de azi să răspundă la o
întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?
- Suntem conştiinţă întrupată şi suntem nemuritori. Timpul nostru în raport
cu timpul de dincolo este doar o clipă
fără importanţă. Venim de undeva şi plecăm spre altceva, viaţa pe Pământ e
doar o scurtă vizită,  lecţie pentru evoluţia noastră. Facem cu toţii parte
dintr-un plan divin şi suntem trimişi aici cu o misiune. Venim cu un bagaj
de talente şi predispoziţii care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre
lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat
experienţa morţii cli­nice.

- Aţi întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce
ne spu­ne experienţa lor?
- Experienţa mor­­ţii clinice ple­dea­ză pentru existenţa unei alte
dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe Pământ,
în care trăim adevărata noas­­tră viaţă. Cei ca­re au trecut prin moar­tea
cli­nică şi au descris lu­mea de
din­colo vor­besc despre întâlnirea cu o Fiinţă de Lumi­nă, pe care o
asi­mi­lează cu Dum­nezeu.

- Dacă suntem ne­muritori, de ce ne e atât de frică de moarte?
(Constantin Dumitru Dulcan - caricatură de B. Petry)
- Pentru că nu cunoaştem adevărul despre noi şi cre­dem că totul începe şi
se sfârşeşte pe Pământ. Moartea e
experienţa conştiinţei care trece din planul fizic în planul spiritual.
M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia
fundamen­tală, cuantică, este infinită şi nu se consumă? Am în­ţe­les târziu
că aici sun­tem doar la o şcoală, iar corpul e uniforma ne­cesară aici.
Numai întrupaţi în carne şi oase avem senzaţiile tu­tu­ror lucrurilor.
Im­pli­carea simţurilor e necesară lecţiei pe care o avem de învăţat.
Moar­tea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.

- După mai bine de pa­tru decenii de prac­tică medicală în neu­rologie şi
psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?
- Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conşti­inţei
sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg.Facem o
encefalogramă şi nu distingem decât o linie sinuoasă a activităţii electrice
a creierului, dar nici o singură volu­tă nu ne spune că ea în­seamnă un
cuvânt anu­me sau un gând. Cum trans­cende infor­ma­ţia din planul
fizio­logic în pla­nul con­ştiinţei ră­mâ­ne de neînţeles. De aceea am fost
printre primii care au îndrăznit să afir­me că nu conştiinţa e produsul
cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul con­şti­inţei. Creierul nostru e
doar un re­cep­tor. Aşa se explică cum ne re­amin­tim tot îna­in­te de
moar­te, în filmul vieţii, deşi la bătrâneţe ui­tăm o mul­­ţime de lu­cruri.
Ne­u­ronii îm­bă­trânesc şi mor, sunt ca un radio de­­fect care nu mai
re­cep­­ţionează un­de­le. Me­­moria însă nu se pier­­de, e undeva în
câm­­pul in­formaţional de deasu­pra. Vă daţi sea­­ma ce mister e în noi?

"Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici"
- Să trecem şi la cele lumeşti. Aţi avut multe ecouri în Occident, după
apariţia cărţii "Inteligenţa materiei". Cu toate astea, nu aţi emigrat. V-am
găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul
deschiderii, aţi ales izolarea.
- Când am scris Inteligenţa materiei, am plecat pe drumul ăsta de unul
singur, într-o ţară cu un regim opresiv, unde numai de libera circulaţie a
ideilor nu putea fi vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se
organizau întâlniri de specialişti care puneau aceleaşi probleme. Am avut o
singură dorinţă atunci, în 1981, să nu fiu depăşit în cunoaştere, măcar până
în anul 2000. Şi nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lu­cruri de scris
şi demonstrat. De rămas, aş fi putut ră­mâ­ne la Paris , în 1986. N-am
făcut-o pentru că sunt legat afec­tiv de pământul şi de neamul meu. Şi din
con­şti­in­ţa faptului că, dacă m-am născut în România, în­seam­nă că
trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o maşină am, o casă am. Ce-mi mai
trebuie? Aşa cum înţeleg eu lucru­rile în universul ăsta, singura mea
referinţă e acolo sus. Mai departe nu ţine de mine.

- Aţi practicat medicina, aţi scris, aţi studiat, aţi par­ticipat la
congrese şi conferinţe. Unde a mai în­căput între toate astea şi viaţa de
familie?
- Toate vacanţele mele mi-am chinuit soţia şi fiul. Eu stăteam să lucrez,
în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus cu tristeţe, imediat după
căsătorie: "Credeam şi eu că eşti un om normal."La Casa Oamenilor de
Ştiinţă, alături de colegi academicieni. M-a iertat între timp şi m-a şi
ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Şi acum lucrez în acelaşi ritm. Mă
aşez la 8 dimineaţa pe scaun şi mă mai ridic după ce s-a lăsat noaptea. În
Bucureşti n-aş putea face asta,
fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenţia. Înainte să mă
apuc să scriu "Inteligenţa...", am stat mult şi m-am gândit dacă să mă
angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoşi
ani, între 30 şi 40, pentru un succes incert. Şi totuşi mi-am zis că merită.
Nimic nu reuşeşte cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile pe care le
trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.