Postări populare

luni, 25 februarie 2013

Medic neurolog C-tin Dulcan-In spatele tuturor lucrurilor se afla DUMNEZEU

Dumitru Constantin Dulcan - "În spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu"
 
E medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiin­ţe medicale, bun cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul con­ştiinţei. O minte strălucită, cu o curiozitate şti­in­ţifică ieşită din comun, care nu încetează să caute răs­puns la marile întrebări ale existenţei. Nu doar distinc­ţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea, ci şi curajul de a răsturna viziunea materia­listă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o "minte uni­versală", care ordonează şi co­or­donează toate lucrurile din jur. "In­teligenţa materiei", cartea ca­re a bulversat lumea ştiinţifică ro­mâ­nească, a fost bestsellerul ace­lor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curma­tă brusc de regimul co­mu­nist, speriat de ideile prea îndrăz­neţe pe care le susţinea. A fost re­tra­să de la Premiul Academiei Ro­mâne, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992. După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe din intuiţiile dom­nu­lui profesor Dulcan au fost con­firmate de ştiinţa actuală. Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi repre­zentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof, Ervin Laszlo şi Peter Russell.Dimineaţă de vară- Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Întreaga dvs. viaţă aţi dedicat-o studiului. Ce v-a condus spre ceea ce sunteţi astăzi? Aţi simţit fascinaţia pentru cunoaştere de mic? - De foarte mic. Îmi amintesc o dimineaţă de vară din satul meu argeşean, Mârghia. Eram copil. Dormi­sem pe prispă şi m-am trezit cu faţa spre răsărit. Cerul avea o culoare înnebunitor de frumoasă şi, privindu-l, mi se părea că mi se adresează, că vrea să-mi spună, uite, exist! Existam, dar nu ştiam ce sens are viaţa. Eram prea mic ca să-mi pot răspunde. Dar mi-am pro­pus atunci să aflu. Ştiu că pare de necrezut, dar de la vârsta aceea, mi-am făcut, pas cu pas, un program de instruire pe care nu l-am mai abandonat niciodată.- Aţi studiat medicina. De ce, dintre toate disci­pli­nele, aţi ales tocmai neurologia? - Era parte din planul făcut în copilărie. Am intuit de mic că medicina îmi poate oferi ceea ce eu nu pu­team afla doar din cărţi. Iar neurologia mă ajuta să descifrez complexitatea creierului uman. Creierul e cel care deţine misterul întregii noastre existenţe. Înţele­gând creierul, înţelegem în bună parte funcţionalitatea organismului viu. După absolvirea Medicinei, am ur­mat însă şi cursuri serale de iniţiere muzicală, de isto­ria culturii şi civilizaţiei. Am citit fizică, matematică, is­toria religiilor şi filosofie. Şcoala îmi impunea con­cepţia ei materialistă, religiile îmi spuneau că există un Dumnezeu. N-aveam decât o finalitate în toate că­ută­rile mele: să aflu cine are dreptate şi să răspund în­trebării din copilărie: cine sunt eu? După ce am ter­mi­nat facultatea, căutând să văd dacă e adevărat ce pos­tu­lează ştiinţa, cum că lumea anorganică (pietrele, apa) face la un moment dat saltul spre lumea organică (spre viu), într-o seară a anului 1976, am avut revelaţia răs­punsului. Dacă nu introducem în această ecuaţie o ra­ţiune de dincolo de noi, pietrele niciodată n-or să ajun­gă Adam şi Eva.Există o inteligenţă a materiei
Dumitru Constantin Dulcan -
Premiul de Excelenţă "Excelsior" oferit de cotidianul Argeşul 2009
 
- O revelaţie care a dus, patru ani mai târziu, la apariţia "Inteligenţei materiei". Cartea a făcut vâlvă la vre­mea ei prin teoriile pe care le propunea. I-aţi pu­­tea rezuma conţinutul pentru cititorii revistei noas­­tre? - Dacă ar trebui să rezum într-o frază ce am scris în cartea asta, aş spune aşa: există o inteligenţă a mate­riei. Orice manifestare din univers, începând de la macrocosmos şi pâ­nă la micro­cos­mos, are ca substrat o inteligenţă. De pildă, doi atomi de hidrogen şi unul de oxigen vor da întotdeauna o moleculă de apă, nu altceva. Până şi particulele, cuan­tele, au un rudiment de inte­ligenţă al lor. Exact asta încerc să arăt în cele peste 300 de pagini ale cărţii, sur­volând toate sursele de informaţie accesibile, de la ştiinţă la religie, de la experimentul de laborator la experienţa personală ca medic ne­urolog. Cu alte cu­vin­te, de­mons­trez că în spatele tuturor lucrurilor se află Dumnezeu. Ca să scriu această carte, am citit ma­teria multor discipline universi­tare. As­tăzi, bazându-mă pe o cunoaştere ştiinţifică, pot afirma cu certitu­dine că lucrurile nu au pornit din­tr-o întâmplare şi viaţa nu e acci­den­tală pe pământ, aşa cum spun manualele de bio­lo­gie. Ba mai mult, afirm că universul se sprijină pe legi morale. Am ajuns la concluzia că şi creierul respectă un cod etic, un cod moral, similar cu al marilor religii. Cum ştim asta? Iată un experiment. La începutul anilor 2000, la Uni­versitatea Wisconsin, s-au făcut cercetări pe călu­gări tibetani. S-a constatat că la emoţiile pozi­tive - empatie, respect, admiraţie etc - se activa o arie din lo­bul frontal stâng, în timp ce trăirea sentimentelor ne­gative activa o arie din lobul frontal drept. În con­se­cinţă, creierul face o distincţie între bine şi rău. Dar creierul e o masă de carne şi nu are cum să facă selec­ţia între bine şi rău doar prin sine. E clar că există o con­ştiinţă care face această triere, iar ea se supune la rândul ei unei legi morale, altfel cum ar face-o? Deci, legea lui Dum­nezeu este legea Bine­lui. Dar poate argumentul acesta nu e su­ficient ca să în­ţelegeţi de ce uni­ver­sul e construit pe tiparul Bine­lui. Vă dau alt exem­plu, la nivel de chimie: gân­durile nega­tive la nivel de chimie a sângelui deter­mi­nă în corp un viraj spre aci­di­tate (care înseamnă îm­bă­trânire, boală, degene­res­cenţă). Faptele pozitive şi senine duc corpul către un ph alcalin, care se traduce prin longevitate şi vita­litate. Până şi ADN-ul nostru face diferenţa în­tre bine şi rău. S-a luat o probă de ADN de la un individ, a fost dusă la distanţă şi monito­rizată prin mij­loace de laborator. Asupra in­di­vidului s-au exercitat diverse influenţe, negative sau pozitive. La cele negative, spirala ADN-ului se contracta, la cele pozitive se decontracta. Până şi în ADN-ul nostru sunt înscrise pre­misele sănătăţii şi bolii.Devenim ceea ce gândim- Boala e prin urmare rezultatul tuturor influen­ţelor negative?
Dumitru Constantin Dulcan -
 
Dumitru Constantin Dulcan -
 
- Venim pe pământ pentru a evolua, dar prin erori repetate ne creăm nişte dezechilibre, nişte energii ne­gative, care nasc suferinţa. Suferinţa este rezultatul comportamentului nostru, care a ajuns, de-a lungul secolelor, să fie într-un mare dezacord cu biologia noastră şi cu legile fiinţării noastre. N-am fost creaţi de Dum­nezeu să suferim, biologia noastră o demons­trea­ză: avem nevoie de fericire. În concluzie, devenim ceea ce gândim, sănătoşi sau bolnavi, fericiţi sau nefe­riciţi. Chiar şi la nivelul creierului, înnoirea celulelor noastre nervoase este favorizată de o gândire cons­tructivă, optimistă şi este inhibată de agresivitate, furie şi depresie. Orice emoţie negativă blochează celulele sis­temului imunitar pentru cinci, şase ore. Asta în­seamnă că un gând de invidie, de răutate, un necaz ne lasă organismul fără apărare pentru câteva ore. Ştim din descoperirile fizicii cuantice că orice gând are un substrat de câmp, acest câmp are efect de dispersie, se pro­pagă în spaţiu. Când ne gândim insistent la un lucru, îl creăm în planul de dincolo de noi, iar el se întoarce la noi. Putem, deci, face rău cu un gând, nu nu­mai nouă, ci şi celorlalţi din jur şi întreg universului. Am avut ocazia să verific şi în practică lucrurile astea. Pacienţii optimişti, ferm convinşi că se vor vindeca, îşi aju­tau organismul să lupte cu boala şi chiar se recu­perau. Ceilalţi, pesimiştii care se plângeau în perma­nenţă, se otrăveau cu propriile gânduri, iar starea lor se deteriora. Îmi pare rău că nu am avut resurse financiare să-mi fac un sanatoriu, în care să le vorbesc bolnavilor despre boala lor şi despre comportamentul care duce la vindecare. A învinge boala înseamnă, în primul rând, a o înţelege şi a nu te revolta contra ei.

- Autosugestia e foarte la modă în ziua de azi. Cre­deţi şi dvs. că am putea fi mai sănătoşi doar prin puterea gândului?

- Sunt şi boli care ne sunt date ca lecţii. Dar în cele mai multe cazuri, bolile noastre au cauze spirituale: in­vidia, răutatea, competiţia acerbă, egoismul şi do­rinţa de răzbunare, la care se adaugă frica şi stresul ge­ne­rat de o societate ultratehnologizată. Stresul înseam­nă moartea celulei. Încă de la anul 1000, Avicenna a făcut un experiment şi a pus un miel într-o cuşcă lângă cuşca unui lup. Mielul a murit, pur şi simplu, de frică. Când ne e frică, nu se mai secretă chimia necesară şi celula moare. Pe termen lung, asta înseamnă scleroze, boli degenerative, Parkinson şi demenţă. Ce să mai vorbim despre faptul că epoca noastră e una din epo­cile cu cele mai multe cazuri de depresii şi suicid. Şti­aţi că depresia este unul din factorii care favorizează apariţia bolii Alzheimer? Depresia este o otravă pentru organism. Ca să răspund însă la întrebare, ar trebui să înţelegem că nu ne putem păstra sănătatea decât gân­dind şi făcând binele, pentru a fi în armonie cu uni­versul. Iisus avea dreptate când îndemna pe fiecare să-şi iubească aproapele ca pe sine însuşi.

"Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare"

- Faptul că aţi demonstrat ştiinţific existenţa lui Dumnezeu v-a întărit şi mai mult credinţa? V-aţi apropiat şi mai mult de Hristos?

- Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate ma­rile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pi­ta­gora etc) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţi­fică. Am luat rând pe rând toate noţiunile predicate de el şi toate pot fi explicate în termenii ştiinţelor actuale. Vă dau doar un exemplu. Ce înseamnă iertarea? Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie. Din punct de vedere ştiinţific, prin iertare, la nivel de ADN, modelul negativ este pur şi simplu şters şi se instalează în corp o bună chimie şi un echilibru ener­getic. E fantastic, e pur şi simplu ca resetarea unui com­puter. Despre puterea credinţei, am vorbit deja. Iisus ar fi putut zice "eu te-am vindecat", dar a ales să spună "credinţa ta te-a vindecat". Când crezi, îţi mo­bilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea ru­găciunii pe care o poţi face oriunde.


- Criza lumii de azi nu e şi o criză a spiritului?
Dumitru Constantin Dulcan -
"Omenirea se îndreaptă spre o nouă conştiinţă"
 
- Criza lumii ac­tua­le este în primul rând o criză morală, pen­tru că oamenii nu ştiu cine sunt cu ade­vărat. Omenirea se în­dreaptă spre o nouă con­ştiinţă, spre o nouă uma­nitate. Suntem în­tr-un moment de coti­tură. În următorii 10, 15 ani, vom ajunge în cu totul altă lume, o lu­me a spiritualităţii. Această aliniere a pla­netelor care s-a produs acum nu e doar un de­taliu de ordinul amu­za­men­tului catastrofic. Este o realitate astro­no­mică. N-o să ne creas­că cinci mâini, cu siguranţă! Schimbările vor fi la nivel de con­ştiinţă. In­trăm într-o zonă de energie cu o frec­venţă mult mai înal­tă decât cea în care eram. Asta va produce mutaţii fundamentale în creier şi la nivel de ADN. Deja s-au făcut teste pe un lot de copii născuţi între 1982-1983 şi s-a constatat că nivelul lor de inteligenţă e mult peste nivelul stabilit anterior pentru genii. Se crede şi că ADN-ul nostru ar putea să ajun­gă, în plan ener­getic, la 36 de spirale în loc de 2. Lumea vii­toare va fi a spiritua­lităţii şi a ce­lor supra­dotaţi. A­proa­pe îmi pa­re rău ca nu am vârsta s-o mai tră­iesc.

"Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză"

- V-aţi dedicat întreaga viaţă eforturilor de a cu­noaşte. A meritat? Se spune că atunci când înţelegi totul, viaţa devine mai tristă.

- Din contră, cunoaşterea aduce cea mai mare bucu­rie. Ea aduce adevărul despre tine. E exact cum spune Iisus, "şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi". Să înţelegi lumea îţi aduce o eliberare enormă de erori de gândire şi prejudecăţi. Îţi dă bucu­ria de a descoperi singur resorturi şi corespondenţe. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu m-a făcut o frunză, o piatră sau un câine. Că mi-a dat posibilitatea să fiu om şi să ajung să ştiu ceea ce ştiu. E extraordinar să poţi afla cine eşti, de unde vii şi încotro te duci.

- Şi cine suntem noi, oamenii? Poate ştiinţa de azi să răspundă la o întrebare cu care filosofia se chinuie de milenii?

- Suntem conştiinţă întrupată şi suntem nemuritori. Timpul nostru în raport cu timpul de dincolo este doar o clipă fără importanţă. Venim de undeva şi plecăm spre altceva, viaţa pe Pământ e doar o scurtă vizită, o lecţie pentru evoluţia noastră. Facem cu toţii parte dintr-un plan divin şi suntem trimişi aici cu o misiune. Venim cu un bagaj de talente şi predispoziţii care ser­vesc misiunii noastre pe pământ. Despre lucrurile acestea putem afla mai multe de la cei care au traversat experienţa morţii cli­nice.

- Aţi întâlnit, în practica dvs. medi­cală, cazuri de moar­te clinică? Ce ne spu­ne experienţa lor?

- Experienţa mor­­ţii clinice ple­dea­ză pentru existenţa unei alte dimensiuni, spiri­tua­lă, în univers, din­colo de cea a lu­mii de pe Pământ, în care trăim adevărata noas­­tră viaţă. Cei ca­re au trecut prin moar­tea cli­nică şi au descris lu­mea de din­colo vor­besc despre întâlnirea cu o Fiinţă de Lumi­nă, pe care o asi­mi­lează cu Dum­nezeu.

- Dacă suntem ne­muritori, de ce ne e atât de frică de moarte?
Dumitru Constantin Dulcan -
Constantin Dumitru Dulcan - caricatură de B. Petry
 
- Pentru că nu cunoaştem adevărul despre noi şi cre­dem că totul începe şi se sfârşeşte pe Pământ. Moartea e experienţa conştiinţei care trece din planul fizic în planul spiritual. M-am întrebat mult timp de ce murim. De ce ne uzăm fizic, dacă energia fundamen­tală, cuantică, este infinită şi nu se consumă? Am în­ţe­les târziu că aici sun­tem doar la o şcoală, iar corpul e uniforma ne­cesară aici. Numai întrupaţi în carne şi oase avem senzaţiile tu­tu­ror lucrurilor. Im­pli­carea simţurilor e necesară lecţiei pe care o avem de învăţat. Moar­tea e trecerea în altă dimensiune, care e cea mai fericită.

- După mai bine de pa­tru decenii de prac­tică medicală în neu­rologie şi psihiatrie, creierul uman vă mai ascunde vreo taină?

- Creierul păstrează încă multe enigme. El este receptorul conşti­inţei sau, altfel spus, al lui Dumnezeu într-un sens mai larg. Facem o encefalogramă şi nu distingem decât o linie sinuoasă a activităţii electrice a creierului, dar nici o singură volu­tă nu ne spune că ea în­seamnă un cuvânt anu­me sau un gând. Cum trans­cende infor­ma­ţia din planul fizio­logic în pla­nul con­ştiinţei ră­mâ­ne de neînţeles. De aceea am fost printre primii care au îndrăznit să afir­me că nu conştiinţa e produsul cre­ierului, ci cre­ie­rul este produsul con­şti­inţei. Creierul nostru e doar un re­cep­tor. Aşa se explică cum ne re­amin­tim tot îna­in­te de moar­te, în filmul vieţii, deşi la bătrâneţe ui­tăm o mul­­ţime de lu­cruri. Ne­u­ronii îm­bă­trânesc şi mor, sunt ca un radio de­­fect care nu mai re­cep­­ţionează un­de­le. Me­­moria însă nu se pier­­de, e undeva în câm­­pul in­formaţional de deasu­pra. Vă daţi sea­­ma ce mister e în noi?


"Dacă m-am născut în România, înseamnă că trebuie să fiu aici"

- Să trecem şi la cele lumeşti. Aţi avut multe ecouri în Occident, după apariţia cărţii "Inteligenţa materiei". Cu toate astea, nu aţi emigrat. V-am găsit la Sinaia, într-un mic birou cu vedere spre munte. În locul deschiderii, aţi ales izolarea.

- Când am scris Inteligenţa materiei, am plecat pe drumul ăsta de unul singur, într-o ţară cu un regim opresiv, unde numai de libera circulaţie a ideilor nu putea fi vorba. Ulterior am aflat că în Statele Unite se organizau întâlniri de specialişti care puneau aceleaşi probleme. Am avut o singură dorinţă atunci, în 1981, să nu fiu depăşit în cunoaştere, măcar până în anul 2000. Şi nu numai că n-am fost, dar mai sunt încă lu­cruri de scris şi demonstrat. De rămas, aş fi putut ră­mâ­ne la Paris , în 1986. N-am făcut-o pentru că sunt legat afec­tiv de pământul şi de neamul meu. Şi din con­şti­in­ţa faptului că, dacă m-am născut în România, în­seam­nă că trebuie să fiu aici. Profesor sunt, o maşină am, o casă am. Ce-mi mai trebuie? Aşa cum înţeleg eu lucru­rile în universul ăsta, singura mea referinţă e acolo sus. Mai departe nu ţine de mine.

- Aţi practicat medicina, aţi scris, aţi studiat, aţi par­ticipat la congrese şi conferinţe. Unde a mai în­căput între toate astea şi viaţa de familie?

- Toate vacanţele mele mi-am chinuit soţia şi fiul. Eu stăteam să lucrez, în timp ce ea stătea cu copilul singură. Mi-a spus cu tristeţe, imediat după căsătorie: "Credeam şi eu că eşti un om normal." (râde)
Dumitru Constantin Dulcan -
La Casa Oamenilor de Ştiinţă, alături de colegi academicieni
 
M-a iertat între timp şi m-a şi ajutat foarte mult în ceea ce am făcut. Şi acum lucrez în acelaşi ritm. Mă aşez la 8 dimineaţa pe scaun şi mă mai ridic după ce s-a lăsat noaptea. În Bucureşti n-aş putea face asta, fiindcă sunt prea multe lucruri care îmi distrag atenţia. Înainte să mă apuc să scriu "Inteligenţa...", am stat mult şi m-am gândit dacă să mă angajez sau nu la un travaliu imens, riscând să-mi pierd cei mai frumoşi ani, între 30 şi 40, pentru un succes incert. Şi totuşi mi-am zis că merită. Nimic nu reuşeşte cu adevărat dacă nu faci sacrificii. Bucuriile pe care le trăiesc acum îmi demonstrează că am pariat corect.

Cei care doresc să comande cărţile d-lui Dumitru Constantin Dulcan o pot face pe www.edituraeikon.ro, la tel. 0364/11.72.46, 0728.084.803 sau pe e-mail
 

joi, 21 februarie 2013

Formarea corpului haric

 
Formarea corpului haric 
 

,,…de 2000 de ani, mijlocul ideal pentru purificarea unui loc, precum si pentru purificarea aurei, consta in rostirea celui mai puternic Nume din Terra aurica – Numele lui Iisus Hristos. 

Daca o singura persoana ar rosti, cel putin o singura data pe zi, Numele lui Iisus Hristos – de exemplu, in cadrul locului de munca, acasa, pe strada – noxele aurice s-ar sterge ca de la sine. Prin rostirea Numelui lui Iisus Hristos, la parasirea locului de munca sau inainte de a ajunge acasa dupa o zi de munca, corpul sufletului se curata instantaneu, eliminandu-se posibilitatea defularii violente a incarcaturii emotionale negative si a nervilor acasa. 

In timpul rugaciunii ori a rostirii Numelui lui Iisus Hristos, se activeaza corpul haric al plaselor mesianice, care curata totul. Prin formarea plaselor mesianice, toate petele intunecate de la nivelul aurei unui om ori de la nivelul unui loc sunt eliminate, iar petele maronii (care indica neiertarea pentru greselile comise) sau petele cenusii (care indica autoinvinovatirea) dispar ca prin farmec. 

Pentru omul zilelor noastre, rugaciunea crestina si rostirea cu voce tare a Numelui lui Iisus Hristos este medicamentul universal care vindeca orice boala. Este foarte alarmant faptul ca, intre atatea tipuri de medicamente, carora li se face reclama prin spoturi publicitare si in care se investesc bani si inteligenta, nu exista nici o reclama care sa explice eficienta suprema a rugaciunii – simpla rugaciune, cum ii spun unii contemporani, atat de siguri pe realizarile erei moderne. 

Foarte interesant este cazul ateilor care, daca sunt drepti si curati, pot incepe curatirea aurei dinspre corpul fizic, iar nu dinspre plasele mesianice. Interesant este si faptul ca ateii (mai corect spus, cei care se considera atei), daca pronunta numele lui Iisus Hristos, raman curati mai mult timp decat cei ce se roaga des; fiind un material ,,brut’’, inca neslefuit, ateii au o inertie aurica mai mare. 

In momentul in care doi oameni rostesc cu voce tare Numele lui Iisus Hristos sau se roaga in comun se formeaza o cupola mesianica comuna, cu circumferinta de cel putin 21 de pasi, iar in interiorul acesteia apare o linie divina comuna. Plasele mesianice activate cat mai mult timp intr-un loc oarecare, permit arderea tuturor noxelor aurice. 

Interactiunea aurei unui om, care are format corpul haric al plaselor mesianice, cu aura altor oameni care nu il au format, prilejuieste un spectacol magnific de lumina, sunet, culoare si mirosuri. 

Sa ne imaginam o petrecere mondena – o receptie la un restaurant – la care sunt adunate aproximtiv 50 de persoane. Fiecare dintre aceste persoane are propriile sale noxe lipite de aura. Unele persoane resimt invidie fata de situatia vestimentara, sociala sau financiara a celor din jur. Altele afiseaza ostentativ vesminte ,,de firma’’, in pas cu moda, masini scumpe sau bijuterii. Unii barbati ravnesc pe ascuns la sotiile celor de alaturi sau la modul in care oamenii de afaceri au reusit sa castige in timp scurt averi importante. Sunt si din cei care jubileaza, amintindu-si ,,tunurile’’ sau de ,,tepele’’ prin care s-au imbogatit. Exista in grup atat femei, cat si barbati rosi de gelozie, care-si privesc comesenii cu zambete fatarnice ori cu invidie abia disimulata. 

Toata aceasta societate ,,selecta’’ care se constutuie la o petrecere mondena, formeaza o aura comuna de aproximativ 100 de metri, a carei rezultanta vectoriala se manifesta ca luminozitate, culoare, miros si sunet. Firesc, rezultanta aurei comune nu poate avea decat culoarea gri-cenusie cu inflexiuni negre, emite un sunet suparator si un miros asemanator celui dintr-un container de gunoi care a stat prea mult timp sub arsita soarelui. 

Daca una dintre persoanele prezente la petrecere rosteste – chiar si intr-o discutie - Numele lui Iisus Hristos, se produce fenomenul uimitor al formarii instantanee a plaselor mesianice. Prima care isi formeaza plasele mesianice este persoana care a rostit, chiar si intr-o discutie banala, Numele lui Iisus Hristos. Incredibil de repede, plasa mesianica devine din ce in ce mai mare, acoperind aura comuna a locului in care se afla cele 50 de persoane. Timp de aproximativ 30 de secunde, aura comuna pare a fi in flacari: scurt-circuite, fulgere luminoase insotite de sunete inalte si de mirosuri placute. 

Cand cele 30 de secunde se vor fi scurs, plasa mesianica se stinge, iar aura comuna se purifica: toate noxele au disparut ca prin farmec. Cel putin pana la lasarea intunericului nu se mai intampla nimic neplacut. Chiar daca, in virtutea obisnuintei capatate in timp, cei prezenti se gandesc inca la ale lor, se simte o usoara stanjeneala generala si o usoara indispozitie cand este atacat un subiect delicat. O umbra de inviorare si de buna dispozitie se asterne peste cei prezenti; fiecare, interior, parca isi descopera o alta fata si pare a fi animat de sentimente mai bune, dornic, dintr-o data, sa se impace cu toti si cu toate. Pe lungimea de unda a unui clarvazator nu mai ramane decat un miros covarsitor de paine calda, abia scoasa din cuptor, inmuiata in vin rosu. 

Prin formarea corpului haric al plaselor mesianice, fiecare om continua in planul terestru, prin exercitarea liberului arbitru, activitatea lui Iisus Hristos, participand constient la ,, eradicarea rapida a samantei raului din locuinta fiilor femeii’’, dupa cum se spune in lumea eterica. ... 

Daca doi sau mai multi oameni (trebuie sa fie cel putin doi oameni) rostesc impreuna Numele lui Iisus Hristos, se formeaza o structura aurica comuna care-i invaluie pe toti; de asemenea, se formeaza o singura linie divina. 

Instantaneu, din prezentul continuu in care se manifesta in Trupul de slava, invizibil perceptiei normale, Iisus Hristos se alatura celor aflati in trupul fizic, implinind cele ce le-a spus la inceputul erei crestine, in fata Apostolilor. 

(Matei: 18-20): ,,PENTRU CA UNDE SUNT DOI SAU TREI ADUNATI IN NUMELE MEU, ACOLO EU SUNT IN MIJLOCUL LOR’’ 
 

miercuri, 13 februarie 2013

Valentine'sDay-ziua indragostitilor?

Sarbatorile sunt placute si asteptate de catre toti. In zilele de sarbatoare oamenii cinstesc ceea ce pentru ei este sfant si pretios, traiesc bucuria sarbatorii. Sarbatorile pot fi deosebite : de familie, nationale, religioase. Ele evoca trecutul familiei, a neamului si istoria relatiei dintre Dumnezeu si om. Sarbatorile reflecta cultura nationala, este firul care leaga generatiile unui neam. Daca ar fi sa parafrazam un vestit proverb am zice: „Spune-mi ce sarbatoresti, ca sa-ti spun cine esti”. Sarbatorile traditionale sunt zambetul unui popor. E destul sa nimeresti la una din ele ca sa afli, fara cuvinte, o istorie de secole, uneori de milenii. La noi, la romani, una din aceste sarbatori a devenit Valentine's Day.
Cu aceasta ocazie avem parte de casatorii de proba, casatorii in tramvai, in metrou, in parc sau in scoli; dezmat public, imoralitate; declaratii de dragoste, programe speciale la TV si radio, felicitari, concursuri, premii; ziua indragostitilor, alegerea unui partener, chefuri monstruoase in statiuni turistice... La toate acestea se reduce sarbatoarea sfantului Valentin sau Valentine's Day din ziua de 14 februarie. O sarbatoare importata in Romania din SUA, cu toata recuzita de rigoare.

Desi romanii au aflat de existenta ei de putina vreme, iar multi inca mai invata sa-i pronunte denumirea corect, totusi ea a devenit foarte populara, starnind mai multa verva si pregatiri decat sarbatorile deja invechite, cum sunt Craciunul si Pastele. Pe 14 februarie toti indragostitii isi trimit si primesc scrisori, mesaje, declaratii de dragoste insotite bineinteles si de cadouri. Ziua este sarbatorita in special de tineri, adulti chiar si copii. Sustinatorii acestei sarbatori au proclamat-o ca fiind ”ziua dragostei libere” – free love.

In iuresul comercial dezvoltat in jurul acestei sarbatori, putini ar putea spune cine a fost Sfantul Valentin si cum s-a ajuns ca el sa devina patronul indragostitilor.

Sursa cea mai bogata in informatii este cu siguranta internetul. De aici aflam ca Sfantul Valentin a trait in secolul II-III, in perioada imparatului Claudius al II-lea, care la un moment dat, a vazut ca soldatii necasatoriti sunt mai buni, mai detasati de problemele casei decat cei cu familie care se gandeau si la problemele casniciei, ale copiilor, ale sotiilor. El a dat un decret prin care interzicea oficierea casatoriilor soldatilor romani, tocmai pentru a-si rezerva o forta militara detasata de aceasta problema. Mucenicul Valentin a desconsiderat decretul, continuand sa-i casatoreasca pe crestinii care urmau sa fie inrolati pentru a lupta in legiunile romane. Pentru aceasta a fost aruncat in temnita, unde a vindecat pe fiica temnicerului de care se pare ca a fost indragostit. Fiind condamnat la moarte, in drum spre locul executiei i-a scris iubitei sale o scrisoare pe care a semnat-o ”Al tau Valentin”.De aici si obiceiul de a trimite in aceasta zi mesaje de dragoste.

Daca analizam cu atentie calendarul Bisericii Ortodoxe, dar si al Bisericii Catolice, nu vom gasi nici un sfant Valentin pomenit pe 14 februarie. In Calendarul Ortodox, pe parcursul unui an gasim urmatorii sfinti cu numele Valentin sau Valentina : Sfantul Ierarh Mucenic Valentin, praznuit pe 30 iulie, Sfintii Mucenici Marcu, Sotirih si Valentin - 24 octombrie, Sfanta Mucenita Valentina - 10 februarie, Sfantul Mucenic Valentin - 24 aprilie, Sfantul Valentin Preotul - 06 iulie, Sfanta Mucenita Valentina - 18 iulie.

Curios lucru este ca, anul martiriului Sfantul Ierarh Mucenic Valentin, praznuit pe 30 iulie este identic cu cel al ”Sf. Valentin din internet”.

Iata pe scurt si viata Sfantului Ierarh Valentin. Sfantul Valentin s-a nascut in anul 175, la Interamna (Terni de astazi, in regiunea Umbria din Italia). A fost hirotonit preot de catre Sfantul Felician de Foligno, iar Episcop de Interamna de catre Papa Victor I, in anul 197.

Remarcabil propovaduitor al Evangheliei, facator de minuni si vindecator, a fost foarte iubit de catre credinciosii sai. El l-a vindecat pe fratele tribunului roman, Frontanus, de o boala foarte grea. Cand s-a imbolnavit Cherimon, fiul vestitului filosof Craton, acesta, urmand sfatul lui Frontanus, l-a chemat pe Episcopul Valentin la Roma. Cherimon suferea de o boala care ii schimonosea si ii contorsiona cumplit trupul. Dupa ce Sfantul Valentin a petrecut o noapte in rugaciune, Cherimon, complet sanatos, s-a aratat inaintea filosofului Craton, tatal sau. Atunci s-au botezat Craton si toata casa acestuia, impreuna si cu trei discipoli ai lui.

Sfantul Valentin a fost arestat, torturat si decapitat la Roma, la varsta de aproape o suta de ani, din ordinul prefectului Placid Furius, in timpul persecutiilor imparatului Marc Aureliu. Sfantul Valentin a fost ucis in secret, in timpul noptii, pentru a se evita rascoala populatiei din Terni. Trei dintre discipolii lui Craton: Procul, Efiv si Apolonie, au fost si ei ucisi impreuna cu Sfantul Valentin, in anul 273. Particele din moastele Sfantului Mucenic Valentin se gasesc la Biserica Delea-Noua Calist din Bucuresti. Sfintele Moaste au fost primite in dar de la Episcopia din Terni, Italia, in anul 2005.

Nimic din viata acestui sfant ierarh mucenic nu se aseamana cu versiunea internautica. Nu gasim in viata sa nici cununii tainice, nici declaratii de dragoste.

Asa cum arata ea astazi, Valentine's Day nu e Ziua Indragostitilor, ci a desfraului si a jocului „de-a casatoria“. Chiar si Biserica Catolica se dezice de ea. In anul 1998, episcopii catolici din Romania au dat o declaratie prin care si-au exprimat dezacordul. „Din punct de vedere crestin, se spune in declaratie, este o profanare a memoriei unui martir si a virtutii castitatii faptul de a pune dezmatul sexual public sub patronajul unui preot sfant… Orice crestin constient si responsabil in fata lui Dumnezeu stie si nu poate tolera ca o sfanta taina - ca aceea a Casatoriei - sa fie celebrata batjocoritor in tramvai, in autobuz sau intr-o spelunca, sub oficierea ei de catre un impostor sardonic, in sfidarea ostentativa a unui sacrament instituit de Iisus Hristos, a Preotiei si a ofiterului starii civile. Un crestin onest este convins ca orice act sexual in afara casatoriei este imoral, oricat de raspandit ar fi acest pacat“.

Sfantul Valentin este o sarbatoare artificiala, care a devenit importanta datorita celor care proclama iubirea cu orice pret, chiar si atunci cand ea nu exista. Atunci cand iubesti, nu e nevoie de o zi anume din calendar pentru a o arata. Cel mai frumos cadou pe care si-l fac doi oameni care se iubesc sunt copiii pe care-i au impreuna, indiferent de religia lor, de continentul sau tara in care locuiesc.

Nu poate fi numita sarbatoare crestineasca, deoarece majoritatea celor care o implinesc incalca porunca a 7-a din Decalog : Sa nu fii desfranat; mai mult, Insusi Mantuitorul ne invata:„ Ca oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui”.(Matei 5.28).

Este frumos sa fii indragostit. Lumea devine mai buna iar iubirea iti da aripi sa te inalti tot mai sus. Dar de aici si pana la obiceiurile ce insotesc Ziua Indragostitilor e distanta mare.

Dragostea in ziua de astazi nu mai este perceputa ca fiind un sentiment romantic, gingas, afectuos, jertfelnic, ci mai ales se rezuma la priviri, vorbe, gesturi seducatoare spre pacat. Cu desavarsire tuturor acestora li se face o reclama deosebita in mass media romaneasca. Se pare ca este o diversiune pusa la cale pentru a strica moralitatea si traditiile crestine ale neamului nostru. Cred ca nu se cuvine a face propaganda acestei sarbatori plina de petreceri, dezmat, betie si in final desfranare.

Unii romani spun indignati: „Ce ne trebuie noua Valentine's Day? E o sarbatoare importata. Nu avem noi sarbatorile noastre romanesti. Dragobetele trebuie reinviat“. Si depun eforturi pentru a impamanteni Dragobetele, o sarbatoare care era prezenta in sudul Romaniei in lunile februarie-martie. Dimineata, tinerii se adunau in afara satului; fetele adunau flori, baietii lemne pentru foc; se dansa in jurul focurilor. La pranz, fetele o luau la fuga spre sat, iar fiecare baiat urmarea fata care ii cazuse draga; daca fata se lasa prinsa, primea sarutul de Dragobete, care era si o logodna pe un an de zile. Cu alte cuvinte, schimbam motivatia, dar ramanem cu obiceiurile. Desigur, Dragobetele are o valoare folclorica, etnografica, istorica. Ne ajuta sa ne intelegem mai bine, sa vedem unde am fost, de unde am plecat. Dar sa ne intoarcem la aceleasi obiceiuri care au fost parasite, nu e prea mult?

Nu ar fi mai bine sa se depuna eforturi pentru a se promova in familii, in scoala, in mass-media valorile care ne pot salva si cladi cu adevarat?

Iata, spre exemplu, reactia autoritatilor ruse fata de sarbatoarea „Valentine's Day”, din anul acesta, redau stirea aparuta pe agentiile de presa acum cateva zile : Guvernul regiunii ruse Belgorod a anuntat ca interzice orice forma de a sarbatori in spatii publice de Valentine's Day, pentru ca aceasta sarbatoare "contravine culturii rusesti". "Suntem impotriva sarbatorilor catolice in regiunea noastra, unde 97% din populatia locala este ortodoxa", a spus Nikolai Bezlutski, membru in administratia regiunii Belgorod, citat de Ria Novosti. Oficialul a precizat insa ca fanii Valentine's Day pot sarbatori in intimitate, nicidecum in spatiul public. De asemenea, nici o petrecere nu va fi organizata la Universitatea Belgorod, care va celebra pe 15 februarie "ziua tinerilor ortodocsi", a declarat purtatorul de cuvant al universitatii, Alexandrei Pyj. Intr-un document intitulat "Masuri pentru asigurarea securitatii spirituale a regiunii Belgorod", autoritatile locale au hotarat "sa nu autorizeze petrecerile de Sfantul Valentin si de Holloween in obiectivele culturale, educative si alte administratii orasenesti si departamentale din aceasta regiune". Și sotia presedintelui rus Dmitri Medvedev este unul dintre opozantii sarbatorii occidentale. In 2008 Svetlana Medvedeva a lansat o ofensiva impotriva acestei sarbatori importate din Occident, lansand o versiune alternativa si "100% ruseasca", denumita "ziua familiei, a dragostei si a fidelitatii", care este celebrata pe 8 iulie.

De ce Valentine’s Day la noi? Simplu, pentru ca este o sarbatoare profitabila. In SUA aceasta sarbatoare aduce vanzari de peste 14 miliarde de dolari anual, mult mai mult decat se vinde de Memorial Day sau Halloween si comparabil cu volumul de vanzari realizat in preajma Craciunului sau Independence Day. Deviza sub care se vinde in nestire in SUA in primele doua saptamani ale lunii februarie este: “Nu faci economii cand este vorba de cei dragi!” O iubire desacralizata, golita de profunzime. Valentine’s Day este ocazia trista de a observa cat de putini mai sunt cei care se iubesc sincer in ziua de astazi. Ursuleti cu inimioara, flori, bomboane, tort cu jeleu de fructe rosii, cina la restaurant, lumanari in forma de inima, relatii intime intr-un pat strain in lenjerie rosie… cu alt partener in fiecare an, si ziua de 14 februarie traita an de an dupa acelasi tipar.

Cu cine iti petreci Ziua Indragostitilor? E o intrebare la ordinea zilei, iar raspunsul este aproape orice afara de “acasa, cu sotul meu si cu copiii”. Din nefericire auzim doar ca oamenii vor petrece aceasta zi – cu noul prieten intr-un club; cu oricine care e de sex opus; impreuna cu cineva cunoscut pe internet; cu un coleg de la birou care imi tot facea ochi dulci in ultima vreme; cu cineva care era tot singur in ziua asta, asa ca petrecem impreuna… Aranjamente de pseudo dragoste facute in graba, din teama de a nu fi singuri de Ziua Indragostitilor. Acesta este Valentine’s Day in anul de gratie 2011.

Personal recunosc, nu am nevoie de o zi anume ca sa-mi serbez iubirea. Pentru mine si sotia mea Ziua Indragostitilor e in fiecare zi si mi se pare o mare bazaconie comerciala si de prost gust valva care se face acestei zile de 14 feb... an de an. O iubesc in fiecare zi la fel de mult sau poate ca, cu fiecare zi mai mult. Și daca nu as simti ca ea exista, cu siguranta ca viata mea ar fi mult mai trista si mai urata, nici nu as putea sa indur faptul ca nu e langa mine , sau ca ne si certam uneori, ca o supar, ca ma supara, ca nu imi vorbeste, sau ca nu ii vorbesc. Deja imi pot da seama ca iubirea mea nu e oarba, dar e solida, imi pot da seama ca are si defecte ( cine oare e perfect dintre pamanteni) dar calitatile ei au o valoare mai mare.

Spunea parintele Savatie Bastovoi intr-un articol pe aceasta tema: "Nu trebuie sa primim soaptele demonice ale desfraului daca avem macar o mica simpatie pentru acest Sfant Valentin, iar daca ne place mai mult sa ramanem in desfrau, atunci sa-l uram pe acest Sfantul Valentin, sa-l uram cu adevarat, dupa cum si el a urat desfranarea noastra". Desfraul a inceput sa fie acoperit si justificat cu numele lui Valentin, mucenicul crestin, iar aceasta-i cu adevarat un lucru demonic.

As incheia cu cuvintele Sf. Ap. Pavel adresate corintenilor si bineinteles si noua crestinilor, sa luam aminte: ”Nu va amagiti: Nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii, nici furii, nici lacomii, nici betivii, nici batjocoritorii, nici rapitorii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu. Și asa erati unii dintre voi.”(1Corinteni 6.9-11)
Preot LUPU VASILE (Parohia Gainesti)